Oamenii, cea mai ciudata specie

Din cand in cand mai gresesc si nu ascult la casti. Ceva, orice, muzica, filme, jocuri. Atunci cand trebuie. Cand trebuie? Atunci cand exista un televizor cu sonorul deschis.
Nu, nu doar la stiri, ci oricand.

Posturi de stiri: stiri despre si cu violenta.

Posturi info: stiri despre si cu violenta. Dar in varianta "no comment".

Posturi muzica: stiri despre si cu violenta. Partea proasta e ca nu prea a auzit nimeni de cocalarii aia, partea buna e ca mai vedem cate o betivanca in tzatzele goale. Sau curu gol. MTV-ul interzice videoclipul cu telefonul cucoanei Gaga, dar il promoveaza sus si tare pe Strutter.

Posturi sport: cine si-a mai rupt curu/dat coltu in care cursa.

Posturi educative: cum era sa dam coltu' in al doilea razboi mondial si cat p-aci sa fie si al treilea. Cum am construit cele mai inalte/enorme si pe alte dimensiuni chestii cu sau fara prea mari sacrificii pentru a ne ajuta sa... sa existam in comoditate. Pe undeva tot trebuie sa apara vreunul si sa tina un moment de "remember" pentru Vasilica tarnacopistul, cel care era sarguincios si nu a vazut ca a dat cu obiectu' muncii in teava de gaz/mina/cablu electric/sprijinul galeriei...

Posturi filme: no comment.

Posturi desene animate: "nenorocitule", "ce tampit esti", "am sa te distrug!", Jerry da cu ce apuca in capul lui Tom, etc. Culorile si grafica simpla a anime-urilor prinde foarte repede.

De cele mai multe ori nu pierdem ocazia sa nu ne laudam cu masina/casa/nevasta reala sau imaginara (poze de pe net, breloace cu leduri si butoane de alarma care nu exista...).

Si totusi, din cand in cand...
Astazi, in tramvai.
Unu' sta pe scaun cu o tipa de vorba.
Se urca altu' in vagon si trece pe langa ei.
Primu: "Auzi, tu esti din Crangasi?"

Tot in formula "nu buna ziua, nu futu-te-n cur".

"Nu, dar poate m-ai vazut prin Crangasi".

Pai si pe mine se prea poate sa ma fi vazut lumea prin Pantelimon, desi nu am fost decat o singura data, si aia cu un necaz. Dar, cine stie cine m-a vazut acolo? Pacat ca nu m-am mai intalnit apoi cu necunoscutul respectiv, ala care o fi el. Sa-mi spuna ca m-a vazut in Pantelimon. Si eu sa ii spun: "Se prea poate, desi nu am trecut decat o singura data, cu tramvaiul, si cand aveam treaba, nu ma plimbam".
Sau variatiuni pe aceeasi tema.

Pai si se apuca tovarasii astia doi sa se contreze:
"Nu stai pe langa..." nu stiu ce bloc?
"Ba stau pe langa..." alt bloc.
"Langa pod, acolo, nu-i asa?"
"Nu, dar am trecut pe acolo."
"Ai fost la liceul cutare..."
"Am jucat fotbal pe nu stiu ce teren de langa nu stiu ce scoala."

Si tot asa vreo 10 minute.
Erau foarte amabili, nu se cunosteau, dar se pare ca doreau tare mult sa gaseasca un punct comun, ca sa spuna apoi ca se cunosc. Acolo, in sinea lor.

Intr-un final, au ajuns la o concluzie: cunoasteau un loc unde se juca fotbal, pe langa nu stiu ce scoala, prin nu stiu ce an din nu stiu ce secol si aveau un prieten comun, care nu prea se sincroniza in descriere...

Uite ca mai vrea lumea sa socializeze, fara haifaiv, fara tuiter, fara feisbuc, fara mess.

Si brusc, cum au ajuns la concluzia ca se cunosc de undeva (dar nici macar nu si-au spus numele), cum s-au despartit.
Asa aveau treaba. Unul hais si altul cea.

Poate peste vreo 5-10 ani, or sa isi aduca aminte ca s-au intalnit undeva. Poate isi aduc aminte ca se cunosc dintr-un loc unde se juca fotbal, pe langa nu stiu ce scoala, prin nu stiu ce an, si aveau un prieten comun care nu prea se sincroniza in descriere... sau poate or sa-si aduca aminte ca s-au intalnit in tramvaiul 8, la 9 dimineata, pe undeva pe langa un mall.

Nu "hai sa bem", nu "hai sa mai jucam o minge", nu "hai sa dam in cap cuiva".
Tot interesul era sa descopere ca sunt prieteni, sau macar cunostiinte.

Ucidem, batjocorim, uram, dar trebuie sa avem prieteni.

Mda, nu se exclud intotdeauna, desi asa ar parea la prima vedere/auzire/impresie.

Poate mai avem o speranta.