Aventurile lui Incurca Lume - partea a 2-a

Prima parte nu o voi posta, o consider prea personala

Bucuresti, candva pe la sfarsitul lui 2004 sau inceputul lui 2005.


1. M-am trezit foarte „binedispus” (sau cum s-o scrie – după 25 (atunci) de ani şi o amărâtă de facultate, încă nu ştiu să scriu, halal viitorului ţării), aşa că am închis alarma la telefon şi l-am expediat pe nu ştiu unde, că l-am căutat vreo 10 minute după aia. Adică a apărut într-un loc unde deja călcasem de vreo 30 de ori şi căutasem foarte bine, adică exact lângă pat. Plec, ies pe uşa căminului, şi ca niciodată, cu seninatate, decid că e timpul să îmi fac abonament RATB.

2. In fine, am reusit sa ajung la statia lui 601, care tocmai trecuse, ca il vedeam in departare, cum dispare, ca magarul in ceata. Asta e, va trebui sa merg pe jos pana la metrou, asta in cazul in care nu ma ajunge din urma alt autobuz. Apropo, am umbrela cu mine.

3. La podul Grozavesti, ma ajunge un autobuz din urma, ma uit cu nepasare cum se inghesuie lumea in el, observ ca sunt singura persoana care ar ramane in afara acestei cutii de conserve, si ca niciodata, decid ca e timpul sa actionez. Si ma inghesui. Si ca sa fie treaba, treaba, dau drumul umbrelei si ma apuc zdravan de barile autobuzului. Aud un zgomot infundat, usile se inchid, parca ma sugruma cineva (a, e haina care e prinsa in usa autobuzului) dar nu mai conteaza, ca deja nu mai aveam loc sa umflu pieptul si sa inspir. Apropo, aveam umbrela cu mine.

4. Si urcand intr-un 104 din Eroilor, cam pe la o a doua statie vine controlul. Sunt senin, scot 5 lei din buzunar, mi se da un bilet de autobuz (uite ca nu sunt chiar asa rai), omul ma apostrofeaza ca a fost greseala mea (a se citi punctul 1) si asta e, ironia zilei de marti.

5. Cobor la Unirii, mai astept un alt 104, ma urc, binenteles cu o alta grabita in spatele meu, care isi introduce piciorul exact sub talpa mea, miscare care imi produce un balans, reusesc sa ma agat de alte bari din autobuz – nu am cazut, e bine, oricum sunt murdar si eu pe pantaloni – ma uit in spate si vad o domnisoara care se uita cu sictir/surpriza/indignare/jale la urma mea de pantof marimea 40 aplicata pe frumuseatea ei de blug, cam prin zona coapselor, foarte aproape de fermoarul. Ma intreb unde anume o fi vrut sa se introduca. Peste mine sau sub mine? Autobuzul ma duce la statia mea de pe Mircea Voda si vad surpriza controlorilor, din statie, care ma vad coborand din autobuz. Cu biletul necompostat, in mana.

6. Imi curat pantofii la intrarea in bloc, in spatele meu alta cucoana face acelasi lucru, salut cu respect crezand ca e vorba de o colega si vad o alta surpriza in ochii unei necunoscute. Mi se zambeste, mi se raspunde si mi se deschide usa de la intrare.

7. Asteptandu-l pe Florin, care tocmai parcase masina, apas pe butonul de comanda al liftului din stanga. Liftul urca nu stiu unde. Apas pe butonul liftului din dreapta. Liftul nu raspunde (poate a iesit la o bere cu baietii). Deja s-a format coada in spatele meu. Vine si Florin, lumea se inghesuie in liftul de 5 persoane, eu intru lejer cu Florin in liftul de 4 persoane. Stai linistit baiete, la degetul meu nu raspund butoanele. Si urcam, dupa ce se infige Florin in panoul de comanda al liftului.

8. ... am ajuns. Liniste, calm.... sper sa fie asa toata ziua. Punctul 8 nu e considerat inca o boacana, dar pana diseara mai e. Deja e ora 9:53, am venit de aproape o ora la serviciu si nu am facut nimic. Nu mai conteaza, astept cu nerabdare orele 11:30 cand se sfarsesc (zic eu) cele 3 ceasuri. Astept cu si mai mare nerabdare un semn de la Ada.

Nu s-a mai intamplat nimic deosebit, pana la ora 14:00.

...aventura continua?......